de X FACTOR Romania sau cum se poate rata un show

Se ia o un format de succes, se pune la punct proiectul, o echipa buna de productie, o regie buna, se construieste un juriu credibil, se ia o echipa cool de prezentatori, se vizioneaza emisiunile similare din alte tari, se lucreaza la un scenariu, se organizeaza auditii, se filmeaza, se monteaza si se produce bine si se da pe post.
Pentru Antena 1, X Factor ar fi trebuit sa fie gasca cu ouale de aur intr-o piata TV dominata de reality-show-uri francizate ce aduna oameni intr-o competitie de talente votate de telespectatori. Din pacate, e o adaptare palida si plicticoasa a unui show popular ce functioneaza excelent de 7 ani in Marea Britanie si care a ajuns pe micile ecrane din: Albania, Argentina, Armenia, Australia, Belgia, Bulgaria, Chile, Columbia, Cheia, Slovacia, Danemarca, Finlanda, Franta, Germania, Cipru, Ungaria, Grecia, Islanda, India, Indonezia, Italia, Kazakstan, Olanda, Noua Zeelanda, Polonia, Norvegia, Rusia, Spania, Ucraina, si in SUA (primul sezon se deschide in acest an). Continuă lectura

de AMERICA’S GOT TALENT 2011: THE WINNER

Got Talent, format care aduna sute de milioane de telespectatori in 39 de tari, a avut anul acesta in SUA, la al 6-lea sezon, mai putina vizibilitate online decat m-as fi asteptat. Auditiile au fost deseori plictisitoare, Piers Morgan mi s-a parut obosit, Sharon Osbourne neinpirata si Howie Mandel plin de glume nesarate, iar show-urile live, desi stralucitoare, n-au mai reusit sa adune ulterior voturi serioase si pe YouTube.
Cele mai populare prestatii au fost cele ale tinerilor din Team iLuminate si ale adolescentei Anna Graceman (care n-a ajuns in finala), insa, castigatorul, in urma voturilor publicului, este Landau Eugene Murphy, un tanar de culoare (ma rog, 36 de ani) cu vocea lui Frank Sinatra si look a la Bob Dylan, care spune adio spalatoriei de masini in care lucra cand s-a inscris la concurs si spune „welcome, big life”… Ca de obicei, Got Talent sprijina concurentii al caror look nu tradeaza deloc puterea vocii. It’s the show. Continuă lectura

de pregatirea pentru nefiinta

Iti tot spun de ani buni s-o lasi mai moale cu gandurile de plecare. Sa astepti pana reusesc sa ma tin de tot ce ti-am promis. Cumva. Sa speri, ca si mine, ca se va intampla frumos, ca te tin de mana, si asa sa fie. Sa ma lasi sa-ti spun cat te iubesc. Si pana atunci sa te bucuri de soare, in loc sa cauti batiste asortate. Daca te hotarasti sa pleci, sa nu fii trista. Si sa-mi spui inainte sa pleci, din nou, toata povestea ta, a mea, a noastra. Sa-mi spui ce sa fac si cum sa fac fara tine. Continuă lectura

de TIFF 2011 si cum a fost el

A trecut editia a zecea a TIFF-ului ca vantul si ca gandul. „Armata” de care va povesteam anterior ca lucra din zori pana-n zori si-a facut treaba si a reusit urmatoarele recorduri:

– sa faca TIFF-ul prezent peste tot prin Cluj-Napoca outdoor si indoor (congrats Ionut Husti, Adela Marcoci si echipele lor de promovare)

– sa organizeze niste Open Air-ur beton! (jos palaria Levente Molnar – omu’ care recita programul Manastur Open Air la portavoce -,  Melinda si Sebi de la Ursus Open Air si Lounge-uri, echipa germano-olandeza care s-a ocupat de proiectii, toata echipa tehnica)

– sa sparga recordurile la bilete (flancul lui Cristi Hordila, ajutat de Corine Meijers si Lazaros Boudakidis, secondati de o mare echipa casieristica)  in toate locatiile (ca multe au fost, Doamne) Continuă lectura

de TIFF 2011 si ce inseamna el

Al zecelea an de TIFF la Cluj-Napoca. Cum te izbeşte trecerea timpului când întâlneşti întâmplător o fostă colegă de şcoală generală care-ţi povesteşte în 10 minute viaţa ei cu căsnicie, divorţ, copii de dat în clasa întâi, aşa te face să te simţi şi realitatea că TIFF-ul face 10 ani, adună 220 de filme, cuprinde tot Clujul şi pregăteşte o grămadă e evenimente cu o echipă numeroasă şi cu un buget care depăşeşte mult milionul de euro. Asta în cazul în care eşti TIFFar adevărat sau ai fost la cel puţin două ediţii ca să te prindă microbul!

În 2002 am obţinut o acreditare de presă la prima ediţie TIFF, însă, m-am aciuat şi ca voluntar prin intermediul unor simpatici oameni de la organizatia YAP care coordonau la vremea aceea solicitările tinerilor doritori să se implice în ceea ce s-a dovedit a fi „cea mai bună chestie pentru Cluj pe lângă debarcarea lui Funar:)” cum zicea un fost coleg de facultate emigrat în State.
Am rămas încă 2 ani voluntar la GUEST, departamentul condus de Oana Giurgiu („ce rămâne pentru noi cea mai cool fată, Bujgoi”), evoluând în fiecare an în responsabilităţi, iar din 2004 n-am mai dat din mână biroul de Acreditări până în acest an.
Pentru cei mai vechi din echipă TIFF-ul înseamnă mult. Şi multe.
Mult pentru că e genul de proiect care se trăieşte, care implică toate resursele fizice (dacă ar fi fost o competiţie serioasă de genul „cine rezistă cel mai mult fără somn” mulţi din echipă s-ar fi clasat pe primele locuri cu 75 – 30 de ore de rulaj aşa cum a „evoluat” în timp „ziua de lucru” la festival), atenţie, comunicare, încredere, apropiere. TIFF-ul a prins din prima la străini pentru atmosfera care nu e egală doar cu petrecerile, ci cu filme, party-uri plus prietenie, intimitate, familie. Indiferent de condiţii, stres, eforturi, toţi cei care au alcătuit şi sunt acum în echipa festivalului sunt dedicaţi copilului pe care-l au de îngrijit, cam asta-i spiritul.
Multe pentru că într-un proiect ca ăsta, oamenii nu sunt plasaţi ca la fabrică să-şi vadă de linia lor de producţie, ci sunt parte dintr-un organism viu care se hrăneşte cu comunicare, constantă căutare de soluţii şi rapida lor implementare. Dacă vă întrebaţi cum se adună 200 de „rezolvitori” (din Bucureşti, Cluj, Sibiu şi de peste hotare) care împreună încearcă să facă din TIFF cel mai tare festival de film din ţară, poate aflaţi de la Tudor Giurgiu, Mihai Chirilov, Oana Giurgiu şi Rik Vermeulen care-au atras în timp o mică şi fidelă armată bine antrenată ce funcţionează la foc continuu. Voluntarii TIFF de care în ultimii ani s-a ocupat clujeanul Vlad Gliga nu fac exceptie. Pentru munca lor au primit în repetate rânduri distincţii importante, dar cea mai valoroasă a rămas chiar experienţa celor 14 zile în care-au fost în priză la TIFF.
Aşa că nu e de mirare că toţi oamenii din echipă se emoţionează când îşi citesc numele in catalog sau se aud strigaţi pe scenă, fiindcă e unul din puţinele momente în care apucă să respire adânc şi să trăiască din plin sentimentul că se numesc xy cu numele de familie TIFF.
Cei care au reuşit să intre în spatele cortinei şi au apucat să vadă ce se întâmplă au întrebat invariabil „De ce faci asta?”. Poate e greu de înţeles că nimeni n-a intrat în hora asta pentru bani, ci pentru că a simţit că are un loc în ea, că e bun, potrivit şi în stare, că-şi poate folosi toate abilităţile pentru un scop de care-i pasa, ştiind care-i uzura, şi că miza e una singură: „să iasă bine”.
E vorba de o echipă care într-un fel s-a ales singură şi s-a testat „în luptă”, fără teamă, cu o strategie simplă şi unitară: „We like it and we make it happen”, fiecare cu cele mai bune arme.
La câte din filmele din festival au fost cei din echipă (exceptându-i pe cei care trebuie să scrie despre ele)? Foarte puţine, sunt oameni care au văzut 5 filme în 10 ani la TIFF, au fost la câteva concerte, dar n-au ratat petrecerile (în special party-ul HBO) cel puţin către dimineaţă, când şi-au terminat treburile şi au apucat să-şi parcheze laptopurile lângă o masă şi s-au pus pe dansat şi conversat ca o formă de relaxare… până au adormit rupţi de oboseală cu capul lângă o farfurie cu shaorma pe strada Napoca unde ajungeau din club (unii direct de la birou) pentru micul dejun de la răsărit.

În 10 ani de TIFF s-au adunat multe amintiri plăcute, o grămadă de întâmplări haioase, oboseală cât pentru 20 de ani, şi drag de oameni. S-ar putea scrie un roman din poveştile echipei TIFF, despre personaje celebre şi nu numai.

N-am să uit niciodată prima întâlnire şi primul interviu cu Jason Priestley (Brandon din Beverly Hills), vorbele de duh ale lui Gheorghe Dinică, prezenţa impunătoare a lui Ştefan Iordache, atitudinea lui Annie Girardot, senzaţia trăită la primul Bon Jour al lui Catherine Deneuve, scurta conversaţie cu Vanessa Redgrave, zambetul lui Victor Rebengiuc care-ţi umple sufletul de bucurie, emoţiile lui Corneliu Porumboiu la gale, scurtul portret astrologic primit de la Cristi Puiu, atmosfera apăsătoare de la proiecţia filmului Pianista, experienţa unică de la fostul cinema Republica cu ocazia proiecţiei speciale „Năzbâtii şi ghiduşii” plină de cele mai vechi pornoşaguri surprinse de cameră sau înregistrate la începuturile cinema-ului, prima ploaie la Open Air, dansurile pe stradă cu fanfara, petrecerea cu Şuie Paparude, vocea lui Nae Caranfil la karaoke, dimineţile pe Napoca sau răsăriturile prinse de la Casa de Cultură a Studenţilor şi apoi la cinema Republica, momentul în care m-am trezit pe capota unei maşini după ce adormisem pe masă într-un restaurant, sau într-un sac de gunoi la 5am pe bancheta din spate după ce-am adormit la o proiecţie open air la Enigma, unde începuse să plouă, prima cafea cu prietenele mele in refăcuta Piaţă Matei etc

Mi-e greu să spun care ar fi primele lucruri care îmi vin în minte din trecut, dar în top văd că se menţin drumurile la Cluj cu maşina colegei de cameră la TIFF Dana Boghean-Melconian (Air Transport Coordinator şi nu numai, una din cele mai eficiente si meticuloase persoane pe care le cunosc) ce mi-a devenit repede buna si inimoasa prietena de la prima „cazare”; am devenit un copilot excelent (dacă nu se pun la socoteală momentele de „dedublare” cum numeşte Dana aţipeala mea în cele mai nasoale zone de traseu), m-am obişnuit să ascult ani la rând aceleaşi CD-uri cu Dire Straits, Zdob şi Zdub şi Sensor, să mă conversez cu mama Danei care sună TOT TIMPUL (vă ador, doamnă, sunteţi minunată, vă rog să mă sunaţi şi pe mine anul ăsta dimineaţa, că anul ăsta stau cu câteva camere mai departe de soneria cu Ricky Martin a Danei, dacă nu face vreo manevră de vecinătate) şi să deschid cu atenţie sticlele de apă minerală.
Apoi, conversaţiile noastre nocturne cu „Dumnezeu” – aşa cum l-am numit pe grecul Lazaros Boudakidis (Ticketing System Consultant) care ne-a ajutat mereu în situaţiile dificile – , sutele de mailuri şi sms-uri, voluntarii cu care am lucrat şi cărora le mulţumesc din suflet că şi-au pierdut nopţile alături de mine, tufele de busuioc din care rupeam bucăţi pentru a le capsa pe nişte scrisori într-o noapte albă, glumele din putinele momente de respiro in departamentul Comunicare condus de Oana Rasuceanu, gimnastica si energia Ozanei Oancea (Head of Guest Relations), războaiele câştigate cu imprimantele şi internetul, momentele în care venea îngheţata, „comisia de CTC” întrunită ad-hoc pe net pentru a da note celor mai drăguţi invitaţi, în funcţie de pozele din sistem, şi multe altele trăite alături de o grămadă de oameni care au fost sau fac în continuare parte din TIFF.
În top va rămâne senzaţia specială trăită la fiecare întâlnire (s-au adunat cel puţin 3000 în 9 ani serioşi de Acreditări) cu invitaţii ajunşi de pe drum direct în ale noastre variaţiuni pe „Hello, We are honoured to welcome you at the Z th edition of Transilvania International Film Festival, organised by the Romanian Film Promotion. Here is your Festival badge that gives you free access to all the screenings. For each screening, your badge will have to be accompanied by a Festival Ticket, to be collected at the ticket desks in the cinemas. Tickets for all screenings in Cluj-Napoca can be collected in advance at the general ticket counter at Cinema Republica”.

Ne vedem la TIFF şi în 2011! Vă aştept pe http://www.tifftv.ro care din 3 până pe 12 iunie va încerca să fie oglinda video a festivalului şi va include: transmisiuni live de la evenimente speciale şi conferinţe de presă, reportaje, trailere şi multe altele, toate puse la cale de o mână de oameni inimoşi pe numele lor Cristi Dimitrescu, Marius Miclea, Flavia Giurgiu, Letitia Stefanescu, Mihai Tanase, Silviu Marianciuc, Mihai Dobre, Marius Perijoc, Mihai Andrei, Theodora Luca, Andrei Palatkas, Andreea Popa, Ioana Lascar, Radu Zinca, Claudiu Danila, Summer Wood, Mihaela Georgescu, in comuniunea psihosomatica din departamentul de Comunicare condus de Oana Rasuceanu, cu sprijinul celor responsabili de romanul de presa si raspandirea spiritului TIFF in media, Toma Peiu si Raluca Papanicoglu si intensa colaborare cu AperiTIFF – ziarul festivalului pastorit de Laura Popescu.
Staţi cu ochii pe conturile de Facebook, Twitter şi Youtube, pe tiff.ro si pe bloguri, caci anul asta Flavia Giurgiu, Marian Hurducas, Bogdan Besliu, Codruta Ciolomic si prietenii de la Vitrina fac buzz in social media si le pregatesc blogerilor invitati si acreditati multe surprize faine. Până una alta, aruncaţi un ochi şi pe proaspătul blog TIFF.

Dacă sunteţi (d)in Cluj, s-ar putea să-i vedeţi deja la muncă pe Cristian Hordilă (Ticketing) Tibi Pop Jucan (Logistica), Ionut Husti (Outdoor promo), Anca Chis, Dragos Blaga, Cristi Grindean, Gabi Bodea, Vlad Gliga, Claudia Sas, Catalina Pop, Alina Cernea, Andreea Cianga, Melinda Bagoly, Ioana Seiche, Silviu Medesan, Miki Braniste, Maria Surducan, Tatiana Sonea, Melinda Boros, Diana Marginean, Ramona Tripa, Silvia Astilean, Florin Popa, Tudor Soaita, Adela Marcoci, Stefan Fekete, Bulcsu Tobias, Andrei Negrean, Renate si multi altii.

Începand din weekend-ul Cluj-Napoca, here we come, care, cand, cu arme si bagaje sa sarbatorim impreuna 10 ani de TIFF: Tudor Giurgiu, Mihai Chirilov, Oana Giurgiu, Rik Vermeulen, Amalia Toader, Oana Rasuceanu, Ozana Oancea, Anca Dragoi, Paula Hotea, Dorina Dodo Oarga, Ramona Sarbu, Mihai Mitrica, Dana Boghean-Melconian, Toma Peiu, Raluca Papanicoglu, Adriana Racasan, Raymond Bobar, Carmen Gociu, Cristi Dumitrescu, Anca Maco, Flavia Giurgiu, Alexandra Buzas, Andra Chiriac, Theo Costea, Stefan Dobroiu, Iulia Rugina, Alexandra Trandafir, Ana Agopian, Jaime Siordia, Elvira Lupsa, Ileana Cecanu, Ionut Lazar, Alexandru Olteanu, Jose Cabrera, Irina Manea, Mihaela Petre, Carmen Agudaru, Razvan Balan, Bogdan Craciun, Corine Meijers, Lazaros Boudakidis, Andrada Romagno, Tofan Zsolt – TOFI, Mihai Dobre,Vlad Plaiasu, POZITIV FILM, Laura Popescu, Anca Gradinariu, Craita Nanu, Cristi Marculescu, Catalin Moise, Adrian Marineci, Nicu Cherciu, Costin Şovagau, Janos Szen, Christopher Mondt, Merten Houfek, Peter Sprenger, Peter Afken, Andrei Harabagiu, Adrian Stoica, Celestin Draganescu, Raluca Croitoru, Dan Năstasoiu, Adina Vargatu, Mihaela Georgescu, Ştefan Bradea, Dan Lupu, şi să mă ierte cei pe care n-am apucat să-i mentionez, toţi tineri de ispravă.

Le duc dorul celor care nu mai sunt în formula actuală de TIFF team, şi le trimit toate gândurile bune: Alina Ţapardel, Vera Radu, Ioana Maximilian, Alin Panc, Laura Mălăescu, Ramona Munteanu, Celino Craiciu. Şi vă ştiţi voi dragelor şi dragilor care sunteţi şi pe care vă pup!

Vine TIFF 2011! Atractia 3D a sezonului: PINA!

Cel mai asteptat 3D de toata hipsterimea si anume primul lumgmetraj 3D al lui Wim Wenders (un personaj extrem de interesant pe care clujenii au avut ocazia sa il intalneasca anul trecut la TIFF) se proiecteaza sambata, 4 iunie, de la 20:30, la Cinema Florin Piersic din Cluj-Napoca. Evident, in cadrul TIFF 2011. Anul asta TIFF implineste 10 ani si arata chiar fit, are multe idei faine pe care le va pune in aplicare in vazul lumii.

De ce e PINA un MUST-SEE atat pentru cinefili, cat si pentru sufletele sensibile purtatoare de vestute si calaritoare de biciclete care iubesc arta cool: „Pina este un film pentru Pina Bausch”, una dintre cele mai importante coregrafe ale ultimelor decenii, care a fost buna prietena cu regizorul Wim Wenders si care a trecut in nefiinta in 2009. Productia 3D aduce un omagiu celebrei coregrafe si introduce spectatorii in fascinanta lume a dansului, prin intermediul companiei de dans Pina Bausch din Wuppertal, locul care a fost de altfel caminul Pinei Bausch timp de mai bine de 35 de ani. O vedem pe Pina dansand, asta conteaza. Si nu oricum, ci intr-un documentar de mare finete, numit de The Guardian drept „primul film de artă în 3D”. Continuă lectura

de Eurovision 2011: Azerbaidjan 1, Romania 17…

Dupa 43 de tari votante si un show aproximativ simpatic pe super scena de la Düsseldorf Arena, rezultatul Eurovision 2011 a venit ca o supriza pentru asteptarile mele: primul loc a fost ocupa de piesa aia Rihanna style cantata de duetul Ell/Nikki din Azerbaijan. Refrenul Running Scared a adunat 221 de puncte.

Italianul Raphael Gualazzi i-a luat fata reprezentantului Frantei (caruia de fapt nu-i ajunge nici la degetul mic, dar, ma rog) cu Madness Of Love, ocupand al doilea loc.

Pariul meu „Popular” adica melodia cu acest titlu cantata de reprezentantul Suediei s-a clasat pe locul al treilea.

Marea mea dezamagire n-a fost pozitia 17 ocupata de Romania, ci faptul ca genemeii irlandezi au fost doar pe locul 8 iar Franta pe 15!!!! la 3 locuri dupa Zdob si Zdub!

Weird stuff, Eurovisionul asta…