Ce-am facut si ce-am dres in ultima vreme plus arhiva de aici – toate se gasesc pe www.macopedia.ro. De ceva vreme. Doar ca acum o sa asez pe el fixe ce-mi vine si ce trebuie. Si o sa fie si ce le trebuie unora sau altora. Fiindca am imbatranit si o sa uit mai multe decat o sa scriu. Ne pe vedem pe MACOPEDIA.
In care se arata ca joi seara fusei si eu la Sala Palatului, sa-l vad pe Elvis Costello. Lumea (cam putina, ce-i drept) a avut parte de un one man show complet. Inceputul a fost cam scartaitor, dar pentru fanii omului astuia, care e un mega talent, a fost fix ce si cum trebuia, cu ungere pe suflet. Alde Horia Brenciu si Berti Barbera, alaturi de multi alti fani de-ai lui Costello care se perinda in showbizul nostru s-au simtit in raiul blues, rock’n’roll, soul si punk rock. Continuă lectura
Cea de-a 6a editie a Festivalului International de Film de Animatie Anim’est si-a anuntat sambata castigatorii, in cadrul ceremoniei de la Cinema Patria. Trofeul Anim’est, oferit de Institutul Cultural Roman va ajunge in Estonia, pentru scurtmetrajul Memoria Trupului/ Body Memory (r. Ülo Pikkov, Estonia, 2011), care reprezinta si propunerea Anim’est pentru Cartoon d’Or 2012, cel mai important premiu dedicat scurtmetrajului european de animatie.
Am avut norocul sa vad filmul castigator, in cadrul unuia din calupurile de scurtmetraje, si, chiar daca nu e era pe primul loc in top 3 preferinte personale, merita din plin distinctia juriului. Continuă lectura
In care se arata ca editia a 6a a ANIM’EST-ului (care-a inceput pe 7 octombrie la Bucuresti si se termina, din pacate, pe 16 octombrie) e plina de proiectii faine, propune competitie serioasa, aduna invitati multi si importanti, si are parte de un public foarte simpatic. Merita toata atentia sponsorilor si in special al CNC-ului, precum si a tuturor tinerilor cu o idee misto care vor sa se apuce de facut un festival si vor sa vada cum au reusit altii cu dedicatie, ambitie si pasiune.
THE TEAM
ANIM’EST imi este, dupa TIFF si la egalitate cu NEXT, cel mai drag dintre toate evenimentele de profil din umila noastra tarisoara. E unicul festival international de animatie important pe care-l avem si are marele merit, ca pe langa educarea publicului in materie de productii animate, sa inspire si sa ajute creatorii de animatie din Romania. La gala de deschidere am avut ocazia sa vad cateva din filmuletele realizate in cadrul unui workshop pus la cale de echipa ANIM’EST si m-am bucurat enorm sa vad atata implicare si prospetime din partea celor inscrisi, a organizatorilor si a trainerilor.
Felicitari modestilor Laurentiu Bratan, Vlad Ilicevici, Mihai & Ligia Mitrica, Toma Peiu, Raluca Papanicoglu, Alina Tapardel, Adriana Racasan, Ana Agopian, Adi Marineci si intregii echipe! Continuă lectura
Se ia o un format de succes, se pune la punct proiectul, o echipa buna de productie, o regie buna, se construieste un juriu credibil, se ia o echipa cool de prezentatori, se vizioneaza emisiunile similare din alte tari, se lucreaza la un scenariu, se organizeaza auditii, se filmeaza, se monteaza si se produce bine si se da pe post.
Pentru Antena 1, X Factor ar fi trebuit sa fie gasca cu ouale de aur intr-o piata TV dominata de reality-show-uri francizate ce aduna oameni intr-o competitie de talente votate de telespectatori. Din pacate, e o adaptare palida si plicticoasa a unui show popular ce functioneaza excelent de 7 ani in Marea Britanie si care a ajuns pe micile ecrane din: Albania, Argentina, Armenia, Australia, Belgia, Bulgaria, Chile, Columbia, Cheia, Slovacia, Danemarca, Finlanda, Franta, Germania, Cipru, Ungaria, Grecia, Islanda, India, Indonezia, Italia, Kazakstan, Olanda, Noua Zeelanda, Polonia, Norvegia, Rusia, Spania, Ucraina, si in SUA (primul sezon se deschide in acest an). Continuă lectura
Iti tot spun de ani buni s-o lasi mai moale cu gandurile de plecare. Sa astepti pana reusesc sa ma tin de tot ce ti-am promis. Cumva. Sa speri, ca si mine, ca se va intampla frumos, ca te tin de mana, si asa sa fie. Sa ma lasi sa-ti spun cat te iubesc. Si pana atunci sa te bucuri de soare, in loc sa cauti batiste asortate. Daca te hotarasti sa pleci, sa nu fii trista. Si sa-mi spui inainte sa pleci, din nou, toata povestea ta, a mea, a noastra. Sa-mi spui ce sa fac si cum sa fac fara tine. Continuă lectura
A trecut editia a zecea a TIFF-ului ca vantul si ca gandul. „Armata” de care va povesteam anterior ca lucra din zori pana-n zori si-a facut treaba si a reusit urmatoarele recorduri:
– sa faca TIFF-ul prezent peste tot prin Cluj-Napoca outdoor si indoor (congrats Ionut Husti, Adela Marcoci si echipele lor de promovare)
– sa organizeze niste Open Air-ur beton! (jos palaria Levente Molnar – omu’ care recita programul Manastur Open Air la portavoce -, Melinda si Sebi de la Ursus Open Air si Lounge-uri, echipa germano-olandeza care s-a ocupat de proiectii, toata echipa tehnica)
– sa sparga recordurile la bilete (flancul lui Cristi Hordila, ajutat de Corine Meijers si Lazaros Boudakidis, secondati de o mare echipa casieristica) in toate locatiile (ca multe au fost, Doamne) Continuă lectura
Al zecelea an de TIFF la Cluj-Napoca. Cum te izbeşte trecerea timpului când întâlneşti întâmplător o fostă colegă de şcoală generală care-ţi povesteşte în 10 minute viaţa ei cu căsnicie, divorţ, copii de dat în clasa întâi, aşa te face să te simţi şi realitatea că TIFF-ul face 10 ani, adună 220 de filme, cuprinde tot Clujul şi pregăteşte o grămadă e evenimente cu o echipă numeroasă şi cu un buget care depăşeşte mult milionul de euro. Asta în cazul în care eşti TIFFar adevărat sau ai fost la cel puţin două ediţii ca să te prindă microbul!
În 2002 am obţinut o acreditare de presă la prima ediţie TIFF, însă, m-am aciuat şi ca voluntar prin intermediul unor simpatici oameni de la organizatia YAP care coordonau la vremea aceea solicitările tinerilor doritori să se implice în ceea ce s-a dovedit a fi „cea mai bună chestie pentru Cluj pe lângă debarcarea lui Funar:)” cum zicea un fost coleg de facultate emigrat în State.
Am rămas încă 2 ani voluntar la GUEST, departamentul condus de Oana Giurgiu („ce rămâne pentru noi cea mai cool fată, Bujgoi”), evoluând în fiecare an în responsabilităţi, iar din 2004 n-am mai dat din mână biroul de Acreditări până în acest an.
Pentru cei mai vechi din echipă TIFF-ul înseamnă mult. Şi multe.
Mult pentru că e genul de proiect care se trăieşte, care implică toate resursele fizice (dacă ar fi fost o competiţie serioasă de genul „cine rezistă cel mai mult fără somn” mulţi din echipă s-ar fi clasat pe primele locuri cu 75 – 30 de ore de rulaj aşa cum a „evoluat” în timp „ziua de lucru” la festival), atenţie, comunicare, încredere, apropiere. TIFF-ul a prins din prima la străini pentru atmosfera care nu e egală doar cu petrecerile, ci cu filme, party-uri plus prietenie, intimitate, familie. Indiferent de condiţii, stres, eforturi, toţi cei care au alcătuit şi sunt acum în echipa festivalului sunt dedicaţi copilului pe care-l au de îngrijit, cam asta-i spiritul.
Multe pentru că într-un proiect ca ăsta, oamenii nu sunt plasaţi ca la fabrică să-şi vadă de linia lor de producţie, ci sunt parte dintr-un organism viu care se hrăneşte cu comunicare, constantă căutare de soluţii şi rapida lor implementare. Dacă vă întrebaţi cum se adună 200 de „rezolvitori” (din Bucureşti, Cluj, Sibiu şi de peste hotare) care împreună încearcă să facă din TIFF cel mai tare festival de film din ţară, poate aflaţi de la Tudor Giurgiu, Mihai Chirilov, Oana Giurgiu şi Rik Vermeulen care-au atras în timp o mică şi fidelă armată bine antrenată ce funcţionează la foc continuu. Voluntarii TIFF de care în ultimii ani s-a ocupat clujeanul Vlad Gliga nu fac exceptie. Pentru munca lor au primit în repetate rânduri distincţii importante, dar cea mai valoroasă a rămas chiar experienţa celor 14 zile în care-au fost în priză la TIFF.
Aşa că nu e de mirare că toţi oamenii din echipă se emoţionează când îşi citesc numele in catalog sau se aud strigaţi pe scenă, fiindcă e unul din puţinele momente în care apucă să respire adânc şi să trăiască din plin sentimentul că se numesc xy cu numele de familie TIFF.
Cei care au reuşit să intre în spatele cortinei şi au apucat să vadă ce se întâmplă au întrebat invariabil „De ce faci asta?”. Poate e greu de înţeles că nimeni n-a intrat în hora asta pentru bani, ci pentru că a simţit că are un loc în ea, că e bun, potrivit şi în stare, că-şi poate folosi toate abilităţile pentru un scop de care-i pasa, ştiind care-i uzura, şi că miza e una singură: „să iasă bine”.
E vorba de o echipă care într-un fel s-a ales singură şi s-a testat „în luptă”, fără teamă, cu o strategie simplă şi unitară: „We like it and we make it happen”, fiecare cu cele mai bune arme.
La câte din filmele din festival au fost cei din echipă (exceptându-i pe cei care trebuie să scrie despre ele)? Foarte puţine, sunt oameni care au văzut 5 filme în 10 ani la TIFF, au fost la câteva concerte, dar n-au ratat petrecerile (în special party-ul HBO) cel puţin către dimineaţă, când şi-au terminat treburile şi au apucat să-şi parcheze laptopurile lângă o masă şi s-au pus pe dansat şi conversat ca o formă de relaxare… până au adormit rupţi de oboseală cu capul lângă o farfurie cu shaorma pe strada Napoca unde ajungeau din club (unii direct de la birou) pentru micul dejun de la răsărit.
În 10 ani de TIFF s-au adunat multe amintiri plăcute, o grămadă de întâmplări haioase, oboseală cât pentru 20 de ani, şi drag de oameni. S-ar putea scrie un roman din poveştile echipei TIFF, despre personaje celebre şi nu numai.
N-am să uit niciodată prima întâlnire şi primul interviu cu Jason Priestley (Brandon din Beverly Hills), vorbele de duh ale lui Gheorghe Dinică, prezenţa impunătoare a lui Ştefan Iordache, atitudinea lui Annie Girardot, senzaţia trăită la primul Bon Jour al lui Catherine Deneuve, scurta conversaţie cu Vanessa Redgrave, zambetul lui Victor Rebengiuc care-ţi umple sufletul de bucurie, emoţiile lui Corneliu Porumboiu la gale, scurtul portret astrologic primit de la Cristi Puiu, atmosfera apăsătoare de la proiecţia filmului Pianista, experienţa unică de la fostul cinema Republica cu ocazia proiecţiei speciale „Năzbâtii şi ghiduşii” plină de cele mai vechi pornoşaguri surprinse de cameră sau înregistrate la începuturile cinema-ului, prima ploaie la Open Air, dansurile pe stradă cu fanfara, petrecerea cu Şuie Paparude, vocea lui Nae Caranfil la karaoke, dimineţile pe Napoca sau răsăriturile prinse de la Casa de Cultură a Studenţilor şi apoi la cinema Republica, momentul în care m-am trezit pe capota unei maşini după ce adormisem pe masă într-un restaurant, sau într-un sac de gunoi la 5am pe bancheta din spate după ce-am adormit la o proiecţie open air la Enigma, unde începuse să plouă, prima cafea cu prietenele mele in refăcuta Piaţă Matei etc
Mi-e greu să spun care ar fi primele lucruri care îmi vin în minte din trecut, dar în top văd că se menţin drumurile la Cluj cu maşina colegei de cameră la TIFF Dana Boghean-Melconian (Air Transport Coordinator şi nu numai, una din cele mai eficiente si meticuloase persoane pe care le cunosc) ce mi-a devenit repede buna si inimoasa prietena de la prima „cazare”; am devenit un copilot excelent (dacă nu se pun la socoteală momentele de „dedublare” cum numeşte Dana aţipeala mea în cele mai nasoale zone de traseu), m-am obişnuit să ascult ani la rând aceleaşi CD-uri cu Dire Straits, Zdob şi Zdub şi Sensor, să mă conversez cu mama Danei care sună TOT TIMPUL (vă ador, doamnă, sunteţi minunată, vă rog să mă sunaţi şi pe mine anul ăsta dimineaţa, că anul ăsta stau cu câteva camere mai departe de soneria cu Ricky Martin a Danei, dacă nu face vreo manevră de vecinătate) şi să deschid cu atenţie sticlele de apă minerală.
Apoi, conversaţiile noastre nocturne cu „Dumnezeu” – aşa cum l-am numit pe grecul Lazaros Boudakidis (Ticketing System Consultant) care ne-a ajutat mereu în situaţiile dificile – , sutele de mailuri şi sms-uri, voluntarii cu care am lucrat şi cărora le mulţumesc din suflet că şi-au pierdut nopţile alături de mine, tufele de busuioc din care rupeam bucăţi pentru a le capsa pe nişte scrisori într-o noapte albă, glumele din putinele momente de respiro in departamentul Comunicare condus de Oana Rasuceanu, gimnastica si energia Ozanei Oancea (Head of Guest Relations), războaiele câştigate cu imprimantele şi internetul, momentele în care venea îngheţata, „comisia de CTC” întrunită ad-hoc pe net pentru a da note celor mai drăguţi invitaţi, în funcţie de pozele din sistem, şi multe altele trăite alături de o grămadă de oameni care au fost sau fac în continuare parte din TIFF.
În top va rămâne senzaţia specială trăită la fiecare întâlnire (s-au adunat cel puţin 3000 în 9 ani serioşi de Acreditări) cu invitaţii ajunşi de pe drum direct în ale noastre variaţiuni pe „Hello, We are honoured to welcome you at the Z th edition of Transilvania International Film Festival, organised by the Romanian Film Promotion. Here is your Festival badge that gives you free access to all the screenings. For each screening, your badge will have to be accompanied by a Festival Ticket, to be collected at the ticket desks in the cinemas. Tickets for all screenings in Cluj-Napoca can be collected in advance at the general ticket counter at Cinema Republica”.
Ne vedem la TIFF şi în 2011! Vă aştept pe http://www.tifftv.ro care din 3 până pe 12 iunie va încerca să fie oglinda video a festivalului şi va include: transmisiuni live de la evenimente speciale şi conferinţe de presă, reportaje, trailere şi multe altele, toate puse la cale de o mână de oameni inimoşi pe numele lor Cristi Dimitrescu, Marius Miclea, Flavia Giurgiu, Letitia Stefanescu, Mihai Tanase, Silviu Marianciuc, Mihai Dobre, Marius Perijoc, Mihai Andrei, Theodora Luca, Andrei Palatkas, Andreea Popa, Ioana Lascar, Radu Zinca, Claudiu Danila, Summer Wood, Mihaela Georgescu, in comuniunea psihosomatica din departamentul de Comunicare condus de Oana Rasuceanu, cu sprijinul celor responsabili de romanul de presa si raspandirea spiritului TIFF in media, Toma Peiu si Raluca Papanicoglu si intensa colaborare cu AperiTIFF – ziarul festivalului pastorit de Laura Popescu.
Staţi cu ochii pe conturile de Facebook, Twitter şi Youtube, pe tiff.ro si pe bloguri, caci anul asta Flavia Giurgiu, Marian Hurducas, Bogdan Besliu, Codruta Ciolomic si prietenii de la Vitrina fac buzz in social media si le pregatesc blogerilor invitati si acreditati multe surprize faine. Până una alta, aruncaţi un ochi şi pe proaspătul blog TIFF.
Dacă sunteţi (d)in Cluj, s-ar putea să-i vedeţi deja la muncă pe Cristian Hordilă (Ticketing) Tibi Pop Jucan (Logistica), Ionut Husti (Outdoor promo), Anca Chis, Dragos Blaga, Cristi Grindean, Gabi Bodea, Vlad Gliga, Claudia Sas, Catalina Pop, Alina Cernea, Andreea Cianga, Melinda Bagoly, Ioana Seiche, Silviu Medesan, Miki Braniste, Maria Surducan, Tatiana Sonea, Melinda Boros, Diana Marginean, Ramona Tripa, Silvia Astilean, Florin Popa, Tudor Soaita, Adela Marcoci, Stefan Fekete, Bulcsu Tobias, Andrei Negrean, Renate si multi altii.
Începand din weekend-ul Cluj-Napoca, here we come, care, cand, cu arme si bagaje sa sarbatorim impreuna 10 ani de TIFF: Tudor Giurgiu, Mihai Chirilov, Oana Giurgiu, Rik Vermeulen, Amalia Toader, Oana Rasuceanu, Ozana Oancea, Anca Dragoi, Paula Hotea, Dorina Dodo Oarga, Ramona Sarbu, Mihai Mitrica, Dana Boghean-Melconian, Toma Peiu, Raluca Papanicoglu, Adriana Racasan, Raymond Bobar, Carmen Gociu, Cristi Dumitrescu, Anca Maco, Flavia Giurgiu, Alexandra Buzas, Andra Chiriac, Theo Costea, Stefan Dobroiu, Iulia Rugina, Alexandra Trandafir, Ana Agopian, Jaime Siordia, Elvira Lupsa, Ileana Cecanu, Ionut Lazar, Alexandru Olteanu, Jose Cabrera, Irina Manea, Mihaela Petre, Carmen Agudaru, Razvan Balan, Bogdan Craciun, Corine Meijers, Lazaros Boudakidis, Andrada Romagno, Tofan Zsolt – TOFI, Mihai Dobre,Vlad Plaiasu, POZITIV FILM, Laura Popescu, Anca Gradinariu, Craita Nanu, Cristi Marculescu, Catalin Moise, Adrian Marineci, Nicu Cherciu, Costin Şovagau, Janos Szen, Christopher Mondt, Merten Houfek, Peter Sprenger, Peter Afken, Andrei Harabagiu, Adrian Stoica, Celestin Draganescu, Raluca Croitoru, Dan Năstasoiu, Adina Vargatu, Mihaela Georgescu, Ştefan Bradea, Dan Lupu, şi să mă ierte cei pe care n-am apucat să-i mentionez, toţi tineri de ispravă.
Le duc dorul celor care nu mai sunt în formula actuală de TIFF team, şi le trimit toate gândurile bune: Alina Ţapardel, Vera Radu, Ioana Maximilian, Alin Panc, Laura Mălăescu, Ramona Munteanu, Celino Craiciu. Şi vă ştiţi voi dragelor şi dragilor care sunteţi şi pe care vă pup!
Am asteptat 3 ani „Romanii au talent”: de cand auzeam zvonuri ca in sfarsit sunt oameni care se uita la franciza Got Talent si inteleg cu ce se manaca si ce poate aduce, apoi am auzit ca e posibil sa se faca, dupa care in sfarsit s-a cumparat licenta, si am urmarit toti pasii „constructiei”: site-ul, promovarea, programarea auditiilor, si evident, fiecare emisiune. Ma asteptam sa fim printre primii din Europa care reusesc sa faca audienta mare cu asa ceva, eram convinsa ca se gasesc si talente cool, ca avem prezentatori simpatici si echipa buna de tv (oricum nu era in stare nimeni in afara de ProTv sa produca ok chestia asta), insa, la capitolele juriu, filmare, alcatuire lista concurenti pentru semifinale (unde s-a avut in vedere exclusiv scopul de a face audienta in anumite zile in functie de obiceiurile de vizionare si s-a gresit destul de mult), montaj, spectacol live, finala per ansamblu, lasa de dorit.
Daca la tot ce tine de productie si regie se poate imbunatati ceva pentru ca urmatorul sezon sa fie unul reusit, in ce priveste modalitatea in care se voteaza, sansele nu sunt la fel de mari.
Se pot combina variantele de vot sms + tel cu vot online, pentru a spori sansele concurentilor si implicit pentru a castiga mai multi bani, dar modul de a gandi votul e mai greu de schimbat.
Ce-i drept, din cele peste 35 de tari care in care s-a cumparat acest format de emisiune sunt cel mult 3-4 (printre care Ucraina) care au reusit sa aiba un castigator votat exclusiv pe baza talentului si pe care ulterior sa-l promoveze cum trebuie.
Ca si la electorale, vocile carcotasilor care nu votat sunt multe si ocupa mult spatiu in comentariile de pe youtube la clipurile participantilor, precum si in discutiile la bere/ la piata samd.
Mesajul televiziunilor e foarte clar: daca te uiti la o astfel de emisiune si ai un favorit, voteaza-l, ca sa nu ai mustrari de constiinta dupa aia, chiar daca te enervezi mai tare cand „pierzi” pariul cu rezultatul final.
Din pacate, nu la fel de clar este regulamentul, si cu atat mai mult „baremul” dupa care se face o judecata de valoare. Tocmai de aceea comentariile juriului sunt importante pentru public, indicand anumite directii.
In juriu e normal sa fie personalitati diferite, puternice, care sa stie sa exprime pareri concludente, sa faca si critici si comentarii constructive. La „Romanii au talent” n-a prea fost cazul, indicatiile America’s Got Talent fiind adaptate neinspirat, si cu cateva exceptii de la Andi Moisescu, reactiile juriului au fost niste stereotipuri deseori penibile.
Dincolo de asta, o mare parte din romanii votanti (ca si in cazul emisiunii „Dansez pentru tine”) n-au inteles ca unicul criteriu pe care trebuie sa-l aiba in minte este talentul special (chiar iesit din comun), dublat de munca, daruire, prestanta, mai exact ca sunt invitati sa voteze omul pe care l-ar urmari cu drag intr-un show pentru care ar fi dispusi sa si plateasca bilet.
E absolut normal sa incluzi in spectacol povestile participantilor, sa storci lacrimi daca e cazul, si e normal ca telespectator sa fii impresionat de tot ce se prezinta ca fiind trist, poate dramatic. Dar nu e sanatos sa crezi ca impreuna cu altii ai puterea de alege intre destine. Mai exact sa spui: „il votez pe x pentru ca eorfan/bolnav/sarac, are si talent, ca oricum alalalt care-i mai bun va primi un contract, pe aialalta o s-o ajute singur cineva etc” si sa te incluzi intr-o masa care traieste cu impresia ca gestioneaza un buget caritabil si poate hotari cui ii revine. Pentru asta, fiecare are de dat 2% din banii lui cui vrea, dar daca iti sacrifici cel putin 2 euro sa votezi la un show de televiziune, e indicat sa iti asumi regulile jocului.
Nicio televiziune privata din lume n-o sa le spuna telespectatorilor unei emisiuni de divertisment ce e bine sau nu, tot ce pot face este sa-i puna in fata rezultatului propriilor alegeri. Cateva din emisiunile Got Talent si Idol au gasit cu cale sa includa si momente sau chiar episoade speciale caritabile pentru diverse cauze, sa dea din banii castigati, sa isi creasca audienta si sa le satisfaca oamenilor nevoia de participare la astfel de cauze.
Cine stie, dupa 3 sezoane, poate si „Romanii au talent” adopta o atitudine similara.
Din punct de vedere sociologic, rezultatul finalei „Romanii au talent” din aceasta seara era de asteptat.
Chiar daca pe multe site-uri ierarhia era „Narcis, Valentin, Adrian”, iar dupa finala multe voturi au mers catre singurii care au fost mai buni decat in semifinale – adica baietii de la Ballance -, marea majoritate a oamenilor a fost cucerita de versurile „melodiei” lui Tutu, de atitudinea lui si de „simbolistica” momentului (un baiat sarac si orfan, mandru de tara lui, care canta un fel de hip-hop nationalist) asa ca a fost adoptat imediat de tara pe care a laudat-o si careia i s-a adresat direct si modest.
Daca ar fi avut un talent extraordinar si mi-ar fi dat impresia ca este un artist promitator, l-as fi votat, la randul meu, pe acelasi Adrian Tutu. Pe mine prestatia lui m-a lasat rece, in schimb mi-au placut Ballance si Narcis, pe care i-am si votat, si mi-as fi dorit ca Valentin Dinu sa aleaga o piesa mai inspirata, cu care sa castige publicul si sa dovedeasca tuturor ca are un mare talent.
N-am de gand sa critic decizia miilor de romani impresionati de tanarul cu sapca pe care scrie New York si isi canta mandria nationala, asa cum am facut-o cand somerul fost prinzator de pui din Kansas Kevin Skinner a castigat America’s Got Talent in defavoarea talentatei Barbara Padilla (AGT 2009).
Partea buna din toate astea e ca lumea a adoptat repede un format de succes si ca multi ar putea invata urmarindu-l niste lucruri ce li s-ar putea dovedi candva utile in viata: unitate, suport, implicare.
Como estan, bre? Semi-spanish day. Mi-am umplut wall-ul pe facebook azi cu tot felul de momente de stand up comedy din Spania si din spatiul latin, apoi din UK, barbati si femei, straight si gay, asa de comparatie intertextuala si culturala, evident. Disperare mare. Continuă lectura
MAKO ZONE 